Ce sa nu faci in sarcina, top 10 lucruri de evitat

ce sa nu faci in sarcina

Momentul in care testul de sarcina s-a pozitivat este unul dintre cele mai fericite momente din viata unei femei. Insa, pentru majoritatea femeilor, acel moment vine si cu un million de intrebari si griji despre cum vor trebui sa isi schimbe stilul de viata si la ce trebuie sa renunte pe perioada sarcinii. Dragi viitoare mamici, nu va preocupati si nu intrati in panica! Va puteti pastra obiceiurile si rutina zilnica fara sa faceti modificari prea mari in stilul de viata. In materialul de mai jos vorbim despre ce sa nu faci in sarcina pentru a te putea bucura la maximum de cele 9 luni, dar in acelasi timp sa te asiguri si ca fatul se dezvolta normal.

Cum mi se schimba viata dupa ce am ramas insarcinata

Majoritatea femeilor pot continua cu activitatile lor cotidiene chiar si dupa ce au aflat ca sunt insarcinate. Insa, in timpul sarcinii, o femeie trebuie totusi sa faca unele schimbari ale stilului de viata. Sanatatea si bunastarea atat a femeii, cat si a fatului in curs de dezvoltare sunt esentiale pe perioada sarcinii.

Odata cu confirmarea sarcinii, gravida trebuie sa faca anumite schimbari, insa nu majore. Ne referim la schimbari in ceea ce priveste alimentatia, consumul de alcool, de cafeina sau tutun. De asemenea, o viitoare mamica are nevoie de mai multa odihna, de mai putin efort fizic si de un nivel de stres cat mai mic.

Ce sa nu faci in sarcina: top 10 lucruri

Nu exista multe reguli stricte despre ce sa nu faci in timpul sarcinii, in afara renuntarea la alcool si substante interzise, desigur. In cea mai mare parte, va puteti pastra obiceiurile zilnice.

lucruri interzise in sarcina

Consumul de alcool

In timpul sarcinii, alcoolul poate trece de bariera placentara ajungand la fat. Consumul de alcool in sarcina poate provoca sindromul alcoolismului fetal. Un fat care este expus la alcool in timp ce se dezvolta in pantecele mamei poate dezvolta o serie de tulburari din spectrul alcoolismului fetal cum ar fi:

  • anomalii fizice
  • dizabilitati intelectuale
  • probleme de comportament
  • convulsii
  • crestere slaba
  • intarzieri de dezvoltare
  • coordonare si abilitati motrice reduse
  • In timpul sarcini nu exista o cantitate sigura de alcool.

Evita anumite alimente

Este normal ca in timpul sarcinii sa evitati anumite alimente, fie din cauza schimbarilor de simt si miros, fie din cauza faptului ca acele alimente va provoaca greturi specifice sarcinii. Totusi, exista anumite alimente pe care o gravida trebuie sa le evite in timpul sarcinii. Aceste alimente includ:

  • Carnea in sange. Carnea cruda sau in sange poate contine bacterii precum toxoplasma. In timpul sarcinii se recomanda carnea gatita bine, indiferent ca este vorba de friptura facuta acasa sau de burgerul comandat in oras.
  • Anumite branzeturi. Evita branza moale din lapte nepasteurizat. Laptele nepasteurizat si branzeturile din lapte nepasteurizat pot contine Listeria, care poate pune in pericol atat viata ta, cat si a copilului. De asemenea, in timpul sarcinii evita branza brie, Camembert, feta sau branza cu mucegai.
branza in sarcina

Ce sa nu faci in sarcina: alimente interzise

  • Sushi sau fructe de mare crude. In timpul sarcinii este interzis consumul de sushi sau al oricarui tip de fructe de mare, daca acestea sunt crude. Pot contine paraziti daunatori si bacterii. Fructele de mare pot fi consumate doar daca au fost gatite corespunzator, spun specialistii.
  • Peste cu mercur. Daca esti insarcinata si ai pofta de peste, trebuie sa fii atenta ce tip de peste alegi sa mananci. Exista specii de peste care au un nivel ridicat de mercur, iar acest metal ii poate face rau copilului tau. In sarcina este recomandat consumul de somon, somn, cod si ton slab la conserva.
ce sa nu faci in sarcina evista sushi
  • Fructe si legume nespalate. Pe perioada sarcinii este recomandat consumul de fructe si legume. Insa, acestea trebuie spalate bine inainte. Pot contine toxoplasma, bacterie care iti poate afecta copilul.
  • Oua crude. Evita orice aliment care contine oua crude (aluatul de prajituri crud sau sosul Caesar facut in casa). Ouale crude pot contine salmonela. Consumate chiar si in cantitati mici vin cu un risc crescut de transmitere.

Consumul de cafeina

La fel ca in cazul alcoolului, cafeina poate trece prin placenta si poate ajunge la fatul in dezvoltare. Se recomanda limitarea consumului de cafea in timpul sarcinii la 300 de mg/zi. Expertii considera ca o cantitate mai mare decat cea recomandata poate fi daunatoare fatului si poate creste riscul de avort spontan sau de o greutate mica la nastere.

sauna in sarcina

Bai fierbinti sau sauna

Baia fierbinte poate fi o modalitate placuta de a te relaxa si de a te bucura de timp cu tine, insa, in timpul sarcinii este in topul listei cu „ce sa nu faci in sarcina”. Este valabil si pentru sauna. Potrivit American Pregnancy Association, baile fierbinti si sauna pot creste temperatura corpului si pot provoca hipertermie. Pentru fat, aceasta poate insemna anomalii congenitale.

Sporturi de contact

Colegiul American al Medicilor Ginecologi si Obstetricieni recomanda evitarea sporturilor de contact, cum ar fi boxul si fotbalul. Sporturile de contact cresc riscul de abruptie placentara, conditie ce poate provoca nastere prematura, pierderea sarcinii sau moarte intrauterina.

sporturi interzise in sarcina

Evita litiera pisicii!

Daca ai pisica, evita sa ii schimbi nisipul. Litiera poate fi o sursa de toxoplasmoza. Daca toxoplasmoza este transmisa fatului, acesta poate dezvolta afectiuni severe, precum:

  • orbire
  • dizabilitati intelectuale
  • leziuni ale creierului
  • leziuni ale ochilor
toxoplasma ce sa nu faci in sarcina

Renunta la fumat

Fumatul in sarcina afecteaza atat mama, cat si copilul. Pe langa riscul crescut de afectiuni cardiace si pulmonare, fumatul in sarcina poate provoca:

  • nasterea prematura
  • anomalii congenitale
  • anumite probleme la nivelul placentei
  • sindromul de moarte subita a sugarului

Este recomandat sa renunti la fumat din momentul in care ai aflat ca esti insarcinata si sa eviti si fumatul pasiv (sa stai langa persoane care fumeaza sau in spatii in care fumatul este permis).

Consumul de droguri

Este strict interzis consumul de droguri sau de substante interzise in timpul sarcinii. Acestea pot fi extrem de daunatoare fatului. Pot provoca moartea intrauterina a fatului, pierderea sarcinii sau anomalii congenitale.

automedicatie in sarcina

Anumite medicamente

Femeile insarcinate trebuie sa evite anumite medicamente si sub nicio forma sa ia medicamente fara sa consulte medicul curant inainte. Specialistii evita urmatoarele medicamente in sarcina:

  • Ibuprofen si alte medicamente anti-inflamatoare
  • Inhibitori ACE ( tip de medicamente folosit pentru tensiunea arteriala)
  • Administrarea in primul trimestru de sarcina al anumitor medicamente pentru raceala si gripa
  • Anumite medicamente pentru acnee

Activitati cu risc crescut de accidentare si anumite exercitii fizice

Dupa primul trimestru, femeile insarcinate ar trebui sa evite orice activitate care prezinta riscul de a cadea sau de accidentare, inclusiv schi, patinaj pe gheata sau alpinism. De asemenea, in timpul sarcinii trebuie evitate si anumite exercitii fizice, precum sariturile, miscarile bruste sau sacadate si abdomenele dupa primul trimestru de sarcina.

exercitii fizice in sarcina

In prezent, exista o multime de informatii in mediul online despre ce sa nu faci in sarcina sau sfaturi pentru gravide. Ca sa te asiguri ca informatiile sunt corecte si ca ceea ce faci nu te afecteaza pe tine sau pe copilul tau, iti recomandam sa consulti medicul atunci cand nu esti sigura.

Poti sa ne lasi un mesaj daca ai nevoie de sfatul specialistilor nostri sau daca vrei sa afli mai multe informatii despre acest subiect.

Echipa Dacia Medical Center

Echipa Dacia Medical Center

5 1 Voteaza!
Article Rating
Aboneaza-te
Primeste notificari pentru

6 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Buna seara scuze pentru deranj asi dori sa va adresez si eu o intrebare am avut ovare polichistice am urmat un tratament si o trompa este functionala si am ramas gravida dar am facut avort spontan intrebarea ar fi dupa cat tîmp pot ramane gravida mentionez nu am un ciclu regulat va multumesc din suflet

Buna ziua! Inainte de sarcina, se indica un control pentru a stabili statusul de sanatate al organismului. Se poate obtine sarcina imediat, la prima ovulatie, sau se poate merge pana la indicatia de a nu obtine o sarcina la 3 luni dupa avort. Indicatia primara ramane cea de control preconceptional. Pentru consultatii si investigatii, specialistii nostri va stau la dispozitie. Puteti face o programare la 0766 536 553.

Dacă bei 4 căni de cafea în fiecare zi și faci 20 de flotări timp de 5 ore, poate provoca un avort? Am o prietena și este panicata și ma întrebat, vârstă ei e 19 ani

Buna ziua. Este indicat consumul moderat de cafea – o cana, 200 ml, cu efort fizic moderat, daca medicul curant nu a indicat o alta conduita restrictiva.

As dori sa aflu mai multe informatii despre sarcina

Buna ziua. Ne puteti ajuta cu o intrebare ceva mai concreta?

6
0
...ai o intrebare? lasa-ne un comentariux