STUDIU: Complicatiile HPV duc la nastere prematura

hpv bebelus

Femeile infectate cu HPV au un risc mai mare de a naste prematur, arata cele mai recente studii. Medicii spun ca exista o conexiune intre virus si riscul de nastere prematura. Si asta pentru ca infectia cu HPV reduce protectia pe care o are epiteliul colului uterin. In plus, potrivit statisticilor, virusul se transmite la fat in aproximativ 40% din cazuri, mai ales daca femeia alege sa nasca natural, si nu printr-o operatie de cezariana. Despre riscuri HPV si nastere discutam in acest articol, pe baza studiilor disponibile.

Nasterea prematura: ce este

Nasterea prematura este cea in care bebelusul vine pe lume inainte ca sarcina sa aiba 37 de saptamani. Aceasta este principala cauza de mortalitate perinatala. Cauzele variaza de la anemii sau lipsa de vitamine, la stres, fumat sau consum de alcool. In multe dintre cazuri, o nastere prematura poate fi provocata de anumite probleme ale uterului, placentei sau colului uterin, dar si de infectia cu virusul papiloma uman (HPV).

nascut prematur hpv

Infectia cu HPV se transmite pe cale sexuala si este extrem de intalnita la persoanele active sexual. Virusul se transmite atat pe cale genitala, cat si orala, iar persoanele care se infecteaza pot fi asimptomatice ani la rand.

De cele mai multe ori, infectia trece de la sine. Exista cazuri in care pot aparea veruci genitale sau complicatii care duc inclusiv la cancer de col uterin. Asta se intampla din cauza tulpinilor numite “high risk”. Dintre acestea, tulpinile 16 si 18 cauzeaza 70% dintre cancerele de col uterin, vagin sau penis. Tot acestea cauzeaza si cele mai multe cazuri de nasteri premature. Despre diagnosticarea HPV, aflati mai multe in Human Papilloma Virus: riscuri, diagnostic si tratament.

HPV, direct legat de nasterile premature

Expertii de la Universitatea Gothenburg au efectuat mai multe cercetari si au stabilit ca femeile infectate cu virusul papiloma uman (HPV) risca sa nu poata duce o sarcina la termen. Pana acum, se stia ca tratamentul celulelor deteriorate de HPV creste riscul de a naste prematur.

Un studiu recent efectuat in Suedia, publicat in revista PLOS Medicine, a centralizat informatiile provenite de la peste un million de femei care au nascut. Cercetarea arata ca virusul HPV este direct legat de nasterea prematura si poate provoca diverse afectiuni si complicatii pentru nou-nascut, indiferent daca femeia urmeaza un tratament sau nu.

HPV si nastere: risc de prematuritate

Johanna Wiik, doctor in obstetrica si ginecologie la Academia Sahlgrenska, Universitatea din Gothenburg si ginecolog si obstetrician in cadrul Departamentului de la Spitalul Universitar Sahlgrenska, este cea care a condus studiul.

Rezultatele noastre sustin ideea ca femeile tinere ar trebui sa se vaccineze impotriva HPV. Acest vaccin nu doar ca previne cancerul de col uterin, ci este benefic si pentru o eventuala sarcina.

Johanna Wiik, doctor in obstetrica si ginecologie la Academia Sahlgrenska, Universitatea din Gothenburg
nastere prematura hpv

In studiu au fost incluse peste un million de nasteri care au avut loc intre anii 1999 si 2016. Mai mult de 23.000 de femei se tratasera de HPV inainte de a ramane insarcinate, in timp ce aproape 12.000 au fost diagnosticate cu tulpini HPV inainte de sarcina. 5,9% dintre femeile infectate cu HPV au nascut prematur, in timp ce doar 4,6% dintre cele care au avut analize normale s-au confruntat cu aceasta situatie.

Nu putem raspunde cu acuratete la intrebarea daca virusul propriu-zis este cel care duce la complicatii in sarcina si nastere. Tot ce putem face este sa aratam statisticile si sa facem o asociere. In curand, vom putea analiza cum este afectata incidenta nasterii premature, dupa introducerea programului de vaccinare impotriva HPV. Asta ne va oferi mai multe informatii despre relatia de cauzalitate dintre infectia cu HPV si nasterea prematura.

Verena Sengpiel, doctor in Obstetrica si Ginecologie la Spitalul Universitar Sahlgrenska

Analize si investigatii specifice, absolut necesare

Cercetatorii subliniaza cat de important este ca o femeie sa isi faca analize amanuntite pentru a vedea daca celulele din interiorul colului uterin au suferit chiar si cea mai mica modificare din cauza infectiei cu virusul HPV.

vaccinare hpv

Cu cat despistati mai devreme modificarile anormale ale celulelor, cu atat puteti sa le tratati mai bine. Daca ati avut in trecut modificari ale celulelor si ati urmat un tratament, este recomandat sa vorbiti despre asta cu medicul sau cu moasa dumneavoastra. Echipa medicala va tine cont de aceasta informatie cand va face planul de monitorizare a sarcinii.

Johanna Wiik, doctor in obstetrica si ginecologie la Academia Sahlgrenska

In mod normal, un cabinet de ginecologie dispune de cele necesare pentru recoltarea analizelor specifice, iar medicii pot indica tratament specific atat inainte de sarcina, cat si in timpul ei. De mentionat este si faptul ca ar trebui sa luati in considerare vaccinarea HPV, despre care puteti citi mai multe in Cancer de col uterin: cum poate fi prevenit si ce analize avem de facut. Puteti face o programare la 0766 536 553.

Echipa Dacia Medical Center

Echipa Dacia Medical Center

3 2 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Primeste notificari pentru

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
...ai o intrebare? lasa-ne un comentariux